Prunul

Prunul

Originea şi arealul de cultură

Prunul este originar din Europa şi Asia, iar în prezent se cultivă pe scară largă pe toate continentele. Este cunoscut şi luat în cultură din vremuri străvechi şi se consideră că a fost răspândit în lume din zona Caucazului. Producția mondială de prune este de circa 9 000 000 t, din care în Asia se produc peste 5 000 000 t, în Europa peste 2 500 000 t, în America de Nord peste 650 000 t. Dintre țările mari producătoare de prune din Europa se amintesc în ordine descrescătoare: ţările din fosta Iugoslavie, Rusia, România, Germania, Ungaria, Bulgaria, Franța, Italia, Polonia

Importanța culturii prunului

Prunul ocupă locul 10 în economia pomicolă mondială. Fructele prunului au multiple utilizări, dintre care se amintesc: consumul în stare proaspătă şi deshidratate, prepararea gemurilor, dulcețurilor, compoturilor, jeleurilor, prune glasate sau murate, lichioruri şi nu în ultimul rând, prin distilarea simplă sau dublă a prunelor, se obține băutura tradițională a românilor, țuică. Miezul sâmburilor conține grăsimi şi hidrați de carbon, iar coaja lor se poate folosi la fabricarea explozibilului. Prunele au cea mai mare valoare nutritivă dintre fructele cultivate, au rol energetic, stimulent al sistemului nervos, diuretic, laxativ, decongestionant hepatic.

Substanța Conținut (g/100g fruct) Substanța Conținut (g/100g fruct)
Apă 78 %
Glucide totale 12,5 – 18,5 g/100g fruct Fosfor 18 mg/%
Aciditate totală 0,91 – 2,21 g/100g fruct Calciu 14 mg/%
Subst. Pectice 0,57 – 0,90 g/100g fruct Vitamina PP 0,21 mg/%
Subst. Proteice 0,50 – 0,80 g/100g fruct Vitamina C 5,40 mg/%
Celuloză totală 0,40 – 1,15 g/100g fruct Vitamina B1 0,44 mg/%
Potasiu 221 mg/% Vitamina E 0,80 mg/%

Lemnul de prun se folosește la obținerea cărbunelui activ, la fabricarea mangalului, în industria creioanelor, iar prunul poate fi şi un pom decorativ.

Particularități biologice (specii, portaltoi, soiuri)

Prunul face parte din familia Rosacee, subfamilia Prunoidee, genul Prunus şi numără peste 15 specii din care s-au creat în decursul timpului peste 2000 de soiuri. Cele mai importante specii din care s-au format soiurile de prun ce se află în prezent în cultură sunt: Prunus insitiţia, P. cerasifera, P. domestica, P.  spinosa, P.  salicina, P. triflora, P. ussuriensis, P. simonii, P. salicina, P. nigra, P. hortulana. Formarea soiurilor de prun din mai multe specii a determinat diversitatea sortimentului sub aspectul vigorii pomilor, mărimii fructelor sau a epocii de coacere a fructelor.

Portaltoi ai prunului

Cei mai utilizați portaltoi în cultura prunului sunt portaltoi generativi selecționați din corcoduș (folosiți în proporție de peste70%), prunul franc (unele soiuri autohtone selecționate ca portaltoi), foarte rar zarzărul, piersicul sau porumbarul.

Corcodușul imprimă o ușoară neuniformitate de creștere, vigoare destul de mare şi o slabă afinitate la altoire față de soiul Tuleu gras şi soiurile derivate din el. Prunul franc este în general mai valoros, deoarece imprimă o bună uniformitate, precocitate şi productivitate, având afinitate cu toate soiurile din cultură. Fiecare țara cu tradiție în cultura prunului a selecționat şi a folosit în cultură portaltoi proprii, adaptați zonei respective.

În România, toți portaltoii înscriși în lista oficială sunt obținuți şi omologați în țara (Duțu, 1994) şi aceștia sunt:

Portaltoi generativi: Corcoduș, Mirobolant C5, Mirobolant dwarf BN 4kr, Oteșani 8, BN 68, PF Buburuz, PF Roșior văratic, PF Scolduş, PF Renclod verde, PF Gălbior, PF Voineștii B.

Portaltoi vegetativi: Corcoduș 163, Miroval, Mirobolan C5, BN 4kr, Oteșani 11.

 Soiuri de prun

 Deși paleta de soiuri este destul de bogată, în cultura prunului din România au predominat soiurile locale, mai uşor de întreținut şi oarecum mai rezistente la unele boli specifice, dar mai puţin productive şi net inferioare calitativ. În ultimii ani însă, cercetători ca Roman şi Cociu (1994) au îndrumat şi au contribuit la obținerea unor soiuri valoroase de prun. În continuare se vor descrie câteva soiuri de prun cu pondere mai mare în cultură şi cu posibilități de extindere în plantații.

Early Rivers (Timpurii Rivers), soi obţinut în Anglia cu pomi de vigoare medie cu coroană piramidală care rodeşte pe buchete şi pe ramuri mijlocii şi intră pe rod în anul 4 de la plantare. Este autosteril şi i se recomandă ca polenizatori soiurile Stanley, Agen, Renclod. Fructele sunt mijlocii (30 – 35 g), sferice, vânăt-violacee, cu pruină groasă albăstruie. Pulpa este galben-verzuie, suculentă, dulce-acidulată, semiaderentă la sâmbure. Se coace de la sfârşitul lunii iunie.

Diana (Băneasa C2), soi obţinut din încrucișarea soiurilor Renclod Althan x Rivers şi omologat în 1982. Pomii sunt de vigoare mijlocie, globuloși, rodesc pe ramuri mijlocii şi lungi, este parțial autofertil, ca polenizatori se pot folosi soiurile: Rivers, Agen, Stanley, Gras ameliorat. Fructele sunt mari (60 g), sferice, cu pielița albastră-deschis acoperită cu pruină, foarte aspectuoase. Pulpa este verde-gălbuie, cărnoasă, suculentă, cu gust bun, sâmbure mic, neaderent la pulpă. Se coc în prima jumătate a lunii iulie.

Minerva (Băneasa 11/26), obţinut din încrucișarea Tuleu timpuriu x Rivers, omologat în 1984. Pomii sunt de vigoare redusă, cu creștere piramidală, rodeşte pe buchete de mai şi pe ramuri mixte, intră pe rod în anul 4 de la plantare, sunt productivi, dar androsterili, folosindu-se polenizatori ca: Silvia, Agen, Stanley, Anna Spath.

Fructele sunt mijlocii ca mărime (40 g), de formă ovoidă, cu pielița vânăt-violacee acoperită cu pruină abundentă. Pulpa este galben-verzuie, suculentă, cu gust foarte plăcut şi neaderentă la sâmbure. Se coc la început de august.

Piteștean (Pitești 22/24), soi obţinut din hibridarea dintre Tuleu timpuriu x Rivers în 1981, cu pomi de vigoare mijlocie cu coroană conică.

Este androsteril, folosindu-se în cultură cu polenizatori ca soiurile: Agen, Renclod Althan, Silvia, Stanley, Anna Spath. Fructele sale sunt mijlocii ca mărime, ovoide, cu pielița vânăt-închisă acoperită cu pruină groasă, cu pulpa galben-verzuie, suculentă, plăcută la gust, neaderentă la sâmbure. Se coc în prima jumătate a lunii august.

Tita (Băneasa 16/24), soi obţinut din sâmburi de Tuleu gras iradiați cu raze X şi omologat în 1992. Pomul are vigoare medie, coroană conică şi fructificare pe buchete de mai. Intră pe rod din anul 4 de la plantare, este androsteril având nevoie de polenizatori ca : Stanley, Agen, Anna Spath, Rivers. Fructul este mijlociu ca mărime, ovoid, cu pielița albăstruie acoperită cu pruină gri. Pulpa este galben-verzuie, plăcută la gust şi neaderentă la sâmbure. Se coace în prima jumătate a lunii august.

Tuleu timpuriu, soi autohton obţinut din încrucișarea Tuleu gras x Peche şi omologat în 1966. Pomii sunt de vigoare supra mijlocie, piramidali, cu formațiuni scurte de rod. Necesită polenizatori în cultură fiind androsteril. Fructele sunt de mărime mijlocie, ovoide, cu pielița vânăt-violacee, cu pruină. Pulpa este verde-gălbuie, crocantă, plăcută la gust, de calitate superioară şi sâmbure neaderent la pulpă. Se coc la mijloc de august.

Centenar (Băneasa 3/5, Bucurie), soi obţinut din încrucișarea Tuleu gras x Rivers şi omologat în 1978. Pomii au vigoare mijlocie cu creștere globuloasă. Înflorește timpuriu şi este androsteril necesitând polenizatori ca Stanley, Anna Spath, Silvia, Agen, Rivers.

Fructele sunt mari (50 g), invers ovoide, albastre, acoperite cu pruină cenușie abundentă, cu pulpă alb-verzuie, suculentă, cu gust dulce-acrișor foarte bun (asemănător cu gustul de Tuleu gras). Se coc în a doua jumătate a lunii august.

Pescăruș (Băneasa 9/13), soi obţinut din hibridare artificială între Renclod Althan şi Rivers, omologat în 1978. Pomii sunt mijlocii ca vigoare, piramidali, rodesc pe buchete de mai, parțial autofertil, bun polenizator pentru alte soiuri, dar totuși este indicat să fie cultivat alături cu alte soiuri polenizatoare. Fructele sunt mari (55 g), elipsoidale, cu pielița vânăt-violacee acoperit ă cu pruină. Pulpa este alb-gălbuie, suculentă, neaderentă la sâmbure. Se coace în a doua jumătate a lunii august.

Agen, selecție locală, originară din Franța. Pomul are vigoare mijlocie, cu coroană globuloasă şi rodire pe buchete de mai. Este parțial autosteril, dar bun polenizator pentru alte soiuri. Este bine să se cultive împreună cu unul din soiurile: Anna Spath, Stanley, Gras ameliorat, Renclod Althan, ca polenizatori. Fructul este mic (30g), elipsoidal, roşu-vinețiu acoperit cu pruină violacee. Pulpa este galben-verzuie, foarte suculentă, dulce, semiaderentă la sâmbure. Se coace la sfârşit de august.

Dâmbovița (Pitești 10/19), soi obţinut din încrucișarea Tuleu gras x Anna Spath şi omologat în 1981. Pomii au vigoare supra mijlocie, cu fructificare pe ramuri scurte şi mijlocii, este androsteril necesitând polenizatori ca: Rivers, Silvia, Stanley, Agen, Anna Spath. Fructele sunt mari, ovoide, de culoare vânăt-închisă cu pruină cenușie, pulpă galben-verzuie, suculentă, bună la gust şi neaderentă la sâmbure. Se coc la sfârşit de august.

Tuleu gras, soi autohton foarte vechi, considerat hibrid natural. Pomul este destul de viguros, cu unghiuri mici de ramificare care îl face să fie predispus la dezbinarea ramurilor încărcate cu rod, nu are afinitate cu corcodușul la altoire (se recomandă altoirea pe Roșior văratic) şi este androsteril. Polenizatori buni pentru el sunt: Anna Spath, Stanley, Agen, Gras ameliorat. Fructul este de mărime mijlocie, elipsoidal, de culoare violet- închisă cu pruină albăstruie. Pulpa este verde-gălbuie, suculentă, dulce, crocantă, cu gust foarte bun şi apreciat de toți consumatorii. Se coace de la sfârşitul lunii august. Stanley, soi american obţinut din hibridarea Agen x Grand Duke şi introdus în cultură din 1926. Pomii au vigoare mijlocie, cu creșteri reduse garnisite cu formațiuni fructifere scurte. Intră repede pe rod (anul 4), rodeşte abundent şi constant. Soiul este autofertil fiind bun polenizator şi pentru alte soiuri. Fructele sunt de mărime mijlocie, elipsoidale cu sudura capelară evidentă, pieliţă violacee, pulpă gălbuie, crocantă şi gust mediocru. Se maturează la sfârşitul lunii august şi început de septembrie.

Anna Spath, soi german obţinut din selecție naturală şi introdus în cultură din 1874, cu pomi viguroşi, coroană invers piramidală, cu flori parțial autofertile, buni polenizatori pentru alte soiuri, rezistenţi la Plum pox. Fructele sunt sferice, supramijlocii ca mărime, vinete-roșiatice şi cu pruină albastră. Pulpa este galben-verzuie sau aurie, suculentă, neaderentă la sâmbure, bună pentru masă. Se coc la sfârşitul lunii septembrie.

Gras ameliorat (Istrița), soi autohton obţinut din autopolenizarea soiului Gras românesc şi omologat în 1968. Pomii sunt viguroşi, cu formațiuni fructifere medii şi lungi, înfloresc timpuriu şi sunt autofertili. Fructele sunt supramijlocii, globuloase, vânăt-roșcate cu pruină violacee. Pulpa este, crocantă, destul de suculentă, de culoare verde-gălbuie, cu gust dulce şi neaderentă la sâmbure. Se coc în septembrie.

Vânăt românesc (Brumării, Perje), soi autohton, hibrid natural, răspândit foarte mult până în ultimii ani în zona Balcanică şi Europa Centrală. În prezent se cultivă mai puţin. Pomii sunt mijlocii ca vigoare, cu creștere piramidală, autofertili, sensibil la boli virotice, se comportă mai bine când sunt altoiți pe Roșior văratic. Fructele sunt submijlocii, elipsoidale, colorate în vânăt, acoperite cu pruină, cu pulpă galben-verzuie, plăcut aromată, neaderentă la sâmbure. Se coc la sfârşit de septembrie.

Gras românesc (Goldane), soi autohton, hibrid natural foarte vechi, cultivat mult în zona Subcarpatică şi în Moldova. Pomii sunt viguroşi, cu creșteri verticale şi coroană piramidală greu de întreținut prin tăieri. Este un soi autofertil, rezistent la ger şi la stresul hidric. Fructele sunt mijlocii ca mărime, de culoare mov-închis la maturitate, pulpă gălbuie, consistentă, dulce, aderentă la sâmbure. Se pretează foarte bine la prelucrare prin distilare şi se coc la început de octombrie.

Dintre alte soiuri de prun cu perspective de extindere în cultură mai sunt: Ialomița, Renclod de Caransebeș, Vâlcean, Bărăgan, Flora, Alina, Sarmatic, Record.

Particularități de creștere şi fructificare

Creșterea. Sistemul radicular al prunului altoit pe franc este destul de superficial, majoritatea rădăcinilor aflându-se între 10 şi 45 cm adâncime, iar soiurile locale (Roșior văratic, Gras românesc) drajonează. Prunul poate valorifica foarte bine solurile din regiunile deluroase, subțiri şi relativ grele. Altoit pe corcoduș, prunul are rădăcini mai profunde (între 20 şi 60 cm), iar în lateral rădăcinile depășesc proiecția coroanei pe sol de 1,5 ori. Coroana prunului este diferită ca mărime în funcție de soi, de fertilitatea solului, de agrotehnica aplicată, de portaltoi, dar poate ajunge la 3¬4 m înălțime când este altoit pe franc în livezi intensive şi la 6-7 m înălțime şi chiar mai mult, când este altoit pe corcoduș în livezi clasice, de mică densitate, aflate pe soluri mai profunde şi fertile.

Fructificarea, este diferită în funcție de soi. Majoritatea soiurilor sunt de tip standard adică rodesc pe ramuri mijlocii şi lungi (Vânăt, Tuleu, Renclod). Acestea se degarnisesc mai repede şi necesită tăieri mai ample. Alte soiuri (Stanley, Centenar, Anna Spath) rodesc de regulă pe ramuri scurte, spini, buchete de mai, pe ramuri mijlocii groase sau pe ramuri anticipate.

Înflorirea prunului este destul de timpurie, are loc de regulă la jumătatea lunii aprilie şi diferă în funcție de zona de cultură sau de soi. Prunul este mai expus, din acest punct de vedere, la înghețurile sau brumele târzii, decât mărul de exemplu. După felul cum se comportă în procesul polenizării şi fecundării florilor, se deosebesc trei grupe de soiuri: soiuri autosterile, soiuri autofertile şi soiuri parțial autofertile; ca atare combinarea soiurilor la plantare poate fi făcută destul de variat. Soiurile parțial sau total sterile fructifică normal numai dacă se asigură o bună polenizare, cultivându-le alături de alte soiuri.

La prun, ca de altfel la toate sâmburoasele, sunt două feluri de muguri; muguri vegetativi, din care se formează lăstari şi muguri floriferi, din care se formează câte 1 – 3 flori. Prunul intră pe rod la 3 – 5 ani de la plantare şi poate produce între 15 şi 30 t de fructe la hectar şi chiar mai mult. Durata de rentabilitate a unei plantații de prun este, de regulă, cuprinsă între 25 şi 35 de ani, la unele soiuri locale chiar mai mult, dar longevitatea prunului este mai mare. Ciclul anual de viață al prunului este asemănător cu al celorlalte specii pomicole din climatul temperat, împărțit în două perioade distincte: perioada de vegetație (din aprilie până în noiembrie) şi perioada de repaus când se pot face plantări de pomi, înființări de plantații compacte, tăieri de formare a coroanei şi de rodire.

Particularități ecologice

Cerințele față de lumină sunt moderate, dar diferite în funcție de soi. Astfel, soiul Stanley, Agen, Centenar sunt mai pretențioase la lumină față de soiurile Gras românesc şi Vânăt românesc.

Temperatura. Prunul reușește bine în cultură în zonele unde temperatura medie anuală este cuprinsă între 8,5°C şi 11°C, iar la ger prunul rezistă până la -25, -30°C. În zonele mai calde de câmpie, în condiții de irigare se comportă bine soiurile Agen, Anna Spath, Centenar, Tuleu timpuriu. În zonele de dealuri cu expoziții sudice de preferință, se cultivă cu foarte bune rezultate toate soiurile de prun, dar cu precădere soiurile Gras ameliorat, Gras românesc, Tuleu gras, Stanley, Carpatin, Dâmbovița.

Bobocii florali rezistă până la -4,0 – 4,5°C, florile deschise până la – 2,5, -3,2°C, iar fructele abia legate până la -1,5, -2,1°C. Temperaturi scăzute de +1, +5°C combinate cu ploi reci, sau călduri mari de +25, +27°C asociate cu umiditate atmosferică scăzută, conduc la o legare foarte slabă a fructelor chiar dacă sunt multe flori pe pom. Se consideră o bună legare atunci când 10 – 20% din flori au legat fruct pe un pom cu încărcătură mare de flori. Suma gradelor de temperatură pozitivă necesară până la coacerea fructelor este cuprinsă între 1500 (la soiurile timpurii) şi 3000 (la soiurile târzii).

Apa. Cerințele față de apă sunt relativ mari datorită faptului că prunul are un sistem radicular relativ superficial şi o biomasă bogată. Stresul hidric este greu suportat, iar atunci când acesta există, fructele se depreciază calitativ scăzând randamentul lor în pulpă.

Solul. Față de sol, prunul nu are cerințe deosebite, el reușind pe o gamă variată de soluri ca textură, structură sau tip genetic. Nu suportă bine însă solurile umede şi reci, dar se poate cultiva pe soluri cu până la 45 – 50% argilă dacă se aplică lucrări mecanice corespunzătoare de întreținere a solului, preferând un pH între 5 şi 8,2.

Boli şi dăunători ai prunului

Prunul poate fi atacat de numeroase boli şi de o serie de dăunători ce provoacă mari pagube în plantații, dacă nu se fac tratamente corespunzătoare de protecție.

Boli

Plum pox (vărsatul, Sharka), este un virus semnalat din 1915 în plantațiile de prun. Se consideră că boala este sistemică, cronică şi incurabilă, şi se poate transmite de la o celulă la alta, de la un țesut la altul, de la un pom la altul prin polen, sămânță sau rădăcini. Simptomele apar pe frunze, pe fructe, pe sâmburi sau pe lăstari, ca niște pete inelare, decolorate sau necroze ce pătrund în țesuturi şi în pulpa fructului, perturbând procesele metabolice şi depreciind considerabil calitatea fructelor până la compromiterea totală a recoltei. Soiuri de prun imune la acest virus încă nu se cunosc, iar ca mijloace de combatere parțială se recomandă înlăturarea pomilor atacați din plantațiile mamă de ramuri altoi şi din culturile de producție, înființarea plantațiilor cu material săditor liber de viroze (LTV), menținerea stării de sănătate şi aplicarea unei agrotehnici corespunzătoare în livezi, pentru a spori rezistența pomilor şi transmiterea virusului. Folosirea soiurilor rezistente sau tolerante şi a portaltoilor sănătoși, liberi de viroze, constituie principalul remediu împotriva Plum pox-ului.

Ciuruirea bacteriană a frunzelor (Xantomonas pruni), se manifestă prin apariția unor pete gălbui pe frunze care se necrozează, iar țesutul necrozat cade, frunzele rămânând ciuruite, iar la un atac masiv cade întreaga frunză. Ciuruirea se manifestă şi pe fructe sau pe ramuri tinere ca niște pete brune cu un exsudat gălbui la suprafață şi scurgeri cleioase.

Pătarea roşie a frunzelor (Polystigma rubrum), este produsă de o ciupercă şi se manifestă pe frunză ca niște pete roşii, sferice, care necrozează țesutul diminuând procesul de fotosinteză şi alte procese metabolice, determinând căderea prematură a frunzelor. Boala apare frecvent în livezi, în special în anii ploioși. Fructele pomilor atacați şi netratați rămân mici, nehrănite, fără gust.

Ciuruirea micotică a frunzelor (Coryneum beijerinckii), este produsă de o micoză care atacă la început frunzele, producând pătarea şi apoi ciuruirea frunzelor datorită căderii țesutului atacat. Netratată, boala trece pe lăstari şi ramuri tinere, provocând răni ce debilitează întreg pomul.

Monilioza (Monilinia laxa), este una dintre cele mai păgubitoare boli din livezile de prun. Sunt atacate florile, frunzele, lăstarii şi fructele care se brunifică şi se mumifică, rămânând pe pom. Apare masiv în anii ploioși şi cu temperaturi mai scăzute.

Dăunători

 Viespea neagră a prunelor (Hoplocampa minuta), este frecvent întâlnită în livezi şi la pomii izolați din grădini. Dăunătorul depune câte un ou în sepalele florilor nedeschise, din care apare larva la scuturatul florii, intră în fruct şi se hrănește cu sâmburele în formare, provocând căderea prematură a fructului.

Viespea sâmburilor de prun (Eurytoma schreineri), este un dăunător care poate compromite aproape integral recolta. Insectele depun ouă în fructele abia formate, iar larvele care apar din ouă se hrănesc cu sămânța din fruct, provocându-i încetinirea creșterii şi căderea prematură. La pomi izolați se recomandă așezarea în coroană, după scuturarea florilor, a unor pungi cu naftalină, care au efect total în combaterea insectei.

Viermele prunelor (Laspeyresia funebrana), este un dăunător periculos reprezentat de un fluture care, pe fructele tinere (de mărimea unei măsline) depune ouă din care ies larve, ce pătrund în fruct hrănindu-se cu pulpa acestuia. Poate avea 2 – 3 generații pe an.

Păiajenul roşu (Panonicus ulmi), este un dăunător mic ce se hrănește cu seva din frunzele pomilor pe care se instalează în număr mare, stânjenind fotosinteza. Poate avea multe generații într-un an şi atacă mai mult în anii secetoși. Printre alți dăunători ai prunului se mai numără şi Păduchele din San Jose şi Afidele (purecii de frunze).

Numărul de tratamente fitosanitare poate fi mai mare sau mai mic, în funcție de condițiile climatice ale anului respectiv şi de zona de cultură în care se află plantația, iar produsele pesticide folosite, pot fi diferite în funcție de agenții patogeni depistați.

Tratamente fitosanitare recomandate în cultura prunului (ICDP Pitești-Mărăcineni).

Tratamentul fenofaza Boala şi dăunătorul Produsul chimic recomandat
1. Repaus vegetativ Păduchele din San Jose, ouă de Afide, păduchi țestoși Oleoekalux 1,5%, sau Oleocarbetox 3%, sau Polisulfură de bariu 6%.
2. Buton alb (flori nedeschise) Ciuruirea bacteriană şi micotică, pătarea roşie, ouă de păianjeni Produse cuprice: Alcupral 0,3%, sau Zeamă bordeleză 0,5%.
3. Când 10-15 % din flori s-au scuturat Ciuruirea bacteriană şi micotică, pătarea roşie, viespea prunelor Fungicid de contact: Dithane 0,2%, sau Folpan 0,3%, sau Vondozeb 0,2% sau Captadin 0,3% + Insecticid: Diazol 0,15%,  sau Decis 0,3%, sau Chinmix 0,03%, sau Zolone 0,2%, sau Sumi-alpha 0,04%.
4.După10-12 zile de la tratamentul 3 Pătarea roşie, monilioză, viespea sâmburilor. Fungicid de contact altul faţă de cel folosit la tratamentul 3, +Insecticid: Ekalux 0,1%, sau Sintox 0,2%, sau Nurelle 0,1%, sau Reldan 0,2%.
5. La 8-10 zile de la tratamentul 4 Pătarea roşie, monilioză, viespea sâmburilor, Afide Idem cu tratamentul 4, dar se recomandă alt amestec de produse decât cel folosit atunci.
6. La 8-10 zile de la tratamentul 5 Pătarea roşie, monilioză, viespea sâmburilor, viermele prunelor Fungicide de contact: (vezi tratamentul

3) +

Insecticide: Diazol 0,15%, sau Chinmix 0,03%, sau Sumi-alpha 0,05%.

7. La 8-10 zile de la tratamentul 6 Pătarea roşie, monilioză, viespea sâmburilor, viermele prunelor, Păduche San Jose. Fungicid de contact + Insecticid, altul decât cel folosit anterior
8. La 10-12 zile de la tratamentul 7 Păduche San Jose, defoliatoare, Păianjeni (Acarieni), viermele prunelor. Insecticid: /vezi tratamentul 3, + Acaricid: Demitan 0,07%, sau Danirun 0,06%, sau Sanmite 0,05%,sau Mitigan 0,2%, sau Mitac 0,2%, sau Nissorun 0,03%.
9. La 10-12 zile de la tratamentul 8 Monilioză, Păduche San Jose, Vierme, Acarieni Fungicid: Rovral 0,1% sau Sumilex 0,1% + Insecticid + Acaricid (vezi tratamentul 8).
10. După căderea frunzelor Monilioză, ciuruirea frunzelor Produs cupric: Alcupral 0,3% , sau Sulfat de cupru 1,0%.

 

Particularități tehnologice

Alegerea soiurilor trebuie să aibă în vedere zona de favorabilitate, destinația producției de fructe, asigurarea polenizării între soiuri. Pentru livezi de densitate mai mare (600-800 pomi/ha), se folosesc combinații de soiuri şi portaltoi de vigoare mai redusă şi se recomandă distanțe de plantare de 4 – 4,5 m între rânduri şi 3 – 3,5 m între pomi pe rând. În livezi cu densități mai mici (5 – 5,5 m /4 – 4,5 m) se folosesc pomi din soiuri mai viguroase altoite pe corcoduș. Plantarea se recomandă, cu precădere, să se facă toamna după căderea frunzelor, dar se poate planta până la începerea vegetației în primăvară.

Lucrări de întreținere a solului în livezi. După plantare, o perioadă de 2 – 3 ani este recomandat ca solul să fie întreținut ca ogor, prin lucrări mecanice atât pe intervale cât şi pe rândul de pomi. Apoi intervalele dintre rânduri se înierbează, iar sub rândurile de pomi solul se menține ca ogor, prin lucrări mecanice sau erbicidări. Iarba dintre rânduri se cosește mecanic repetat, iar materialul vegetal rezultat se lasă pe sol ca îngrășământ verde, sau se așază ca melci sub rândurile de pomi. În primii ani de la plantare, în livezile de prun se pot cultiva intercalat, pe intervale sau între pomi pe rând, alte culturi (bulboase, cartofi, fasole oloagă, mazăre furajeră, lupin, căpșuni). Reușita acestui tip de cultură depinde de consecvența aplicării corecte a lucrărilor tehnologice la sol şi a tratamentelor fitosanitare fiecărei specii cultivate.

Fertilizarea este de multe ori neglijată datorită concepției greșite că prunul este o specie rustică, puţin pretențioasă. În plus, prunul este plantat destul de frecvent pe soluri sărace, subțiri, pe versanți cu pante mari. Pentru a obține o producție constant ridicată şi de bună calitate şi pentru a mări perioada de rentabilitate a culturii prunului este necesară fertilizarea anuală. Astfel se recomandă ca în plantațiile tinere să se aplice doze anuale de N30, P30, K30, kg s.a./ha, iar în livezile pe rod doze de N100, P80, K120, kg s.a./ha. asociate cu 20 – 30 t/ha gunoi de grajd cu o periodicitate de 3 ani.

Irigarea constituie o verigă tehnologică aproape ignorată în plantațiile de prun din România. Experiențele făcute în unitățile de cercetare pentru pomicultură (Iancu, 1988) au demonstrat că producția de prune a unei livezi irigate creste cu 18 – 20% față de producția unei livezi similare neirigate, iar calitatea (masa) fructelor creste cu 30 – 35 %. Prunul răspunde bine la irigarea din perioada de creștere intensă a lăstarilor, la legarea şi creșterea fructelor chiar până aproape de recoltarea acestora, crescând astfel randamentul în pulpă al fructelor. Normele de udare se aplică, în general, în lunile iulie-august când plouă natural foarte puţin, pentru a păstra uniformitatea de creștere a fructelor şi a evita crăparea pieliței acestora la eventualele ploi ce apar înainte de recoltare.

Tăierile. La prun, tăierile anuale în uscat se pot aplica în toată perioada de repaus vegetativ. Este bine ca acestea să fie completate de tăieri în verde axate în primul rând pe rărire a creșterilor vegetative, în care pomul investește în mod inutil. Formele de coroană cele mai potrivite pentru prun se recomandă a fi: Vasul, Fusul şi Palmeta etajată. Tăierile de formare a coroanei în livezile tinere trebuie să țină cont de câteva principii de bază:

Să se aleagă forma de coroană cea mai potrivită pentru a pune în valoare potențialul biologic al combinației soi-portaltoi.

Să se aplice tăieri care să aibă în vedere grăbirea intrării pe rod şi păstrarea echilibrului între creștere şi fructificare.

Facilitarea intrării luminii în coroană şi regenerarea periodică a formațiunilor fructifere specifice

Eliminarea drajonilor porniți din portaltoi este o lucrare de mare importantă în livezile de prun pentru a înlătura consumarea neproductivă a energiei de către aceștia şi dezechilibrul de creștere.

Recoltarea şi valorificarea prunelor.

Prunele se culeg atunci când întrunesc maximum de însușiri care definesc soiul respectiv: mărime, culoare, gust, conținut în zahăr şi aciditate. Atunci când fructele sunt destinate consumului în stare proaspătă, recoltarea se face cu mâna, fără să se zdrobească pulpa sau să se rupă ramurile şi fără a șterge pe cât posibil pruina.

Este bine ca recoltarea şi sortarea să fie făcută cu câteva zile înaintea maturității depline pentru consum, maturitate care se capătă după cules, evitându-se astfel pierderile ulterioare prin supracoacere.

Prunele destinate prelucrării industriale se pot recolta şi prin scuturare manuală sau mecanică, dar nu prin baterea ramurilor care pot provoca răni sau pot rupe ramuri cu muguri de rod pentru anul următor. Pentru export, unde se are în vedere timpul de transport şi de păstrare la frig (3 – 5°C) până la piețele de desfacere, prunele se pot recolta chiar cu 1 – 2 săptămâni înainte de maturitatea de consum.

Pentru gemuri, compoturi, marmeladă, deshidratare, prunele se recoltează când au atins concentrația optimă de zahăr.

NICOLAE TANASESCU POMICULTURA PENTRU TOŢI

 



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *